Pestera Scarisoara sau Ghetarul de la Scarisoara adaposteste cel mai mare ghetar subteran din Romania.

De aici ii vine si numele de ,,ghetar” iar ,,Scarisoara” provine de la comuna Scarisoara situata 16 km mai jos, de care apartinea administrativ in vremea cand a fost numita astfel. Acum apartine comunei Garda de Sus, judetul Alba.

Drumul spre pestera porneste din comuna Garda de Sus, situata pe valea Ariesului Mare la 32 km amonte de Campeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Garda Seaca pe care se ajunge, dupa aproximativ 1 km, la gura Vaii Ordancusa.

De aici exista trei variante. Prima este poteca turistica marcata cu cruce rosie, care mai intai trece prin catrumul Mununa si dupa un traseu de 10 km, ajunge la Pestera Scarisoara. Cea de a doua varianta este drumul asfaltat de pe valea Ordancusei, de 23 km care duce pana in catunul Ghetar.

Ultima si cea mai noua varianta este pe Valea Garda Seaca. La 2 km de la gura Urdancusei porneste un drum forestier prin Mununa pana la Ghetar lung de 12 km. Pestera este localizata la 46deg29’23”N 22deg48’35”E.

Nu se cunoaste data exacta cand a fost descoperita pestera. Cea mai veche mentiune asupra pesterii este facuta de A. Szirtfi in 1847. K. F. Peters si A. Schmidl dau primele informatii stiintifice in 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiaza repartitia florei si fenologia vegetatiei din peretii avenului, Emil Racovita (1927) cerceteaza formatiunile de gheata iar V. Puscariu (1934) face o prezentare stiintifica si turistica.

„Rezervatile” Ghetarului sunt explorate de-abia in 1947 de Maxim Pop si Mihai Serban. Dupa o stagnare de 15 ani, studiul Ghetarului Scarisoara este reluat in 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racovita, M. Serban, T. Rusu si V. Craciun.

Pestera Ghetarul de la Scarisoara face parte din sistemul carstic Ghetar – Ocoale – Dobresti. Este formata in calcare de varsta Jurasic superior, dispuse monoclinal pe directia NV-SE, la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Ghetari – Ocoale.

Candva Valea Ocoale curgea la suprafata. Odata cu dizolvarea in freatic a pesterii Scarisoara apele coboara in subteran. Iesirea apei la lumina se facea prin Pojarul Politei. Continuand dizolvarea, apa cobora in Avenul din Sesuri cu iesire la suprafata in Izbucul Politei. Golul ramas uscat al Scarisoarei, in urma prabusirii avenului de intrare, se umple cu gheata in timpul glaciatiunilor.

Dupa incalzirea vremii gheata incepe sa se topeasca si dispare jumatate din volum, dar este alimentata in fiecare iarna cu un nou strat la suprafata. Topirea are loc si la baza ghetarului, astfel ca de la baza dispare o sectiune si o alta se depune sus. Cea mai veche gheata de la baza are 4.000 de ani.

Pe carote de gheata recoltate in 2005, cercetatorii de la Institutul de Speologie Emil Racovita Cluj si multi asociati straini, descifreaza din trecut o multime incredibila de date. Cum a fost vremea in fiecare an din ultimii 4.000, cand au fost incendii in zona, cand si cat aur se exploata in Apuseni pe vremea dacilor.

Intrarea in Ghetarul de la Scarisoara se face printr-un impresionant aven, a carui gura, cu un diametru de 60 m, se deschide in padurea din marginea platoului. O poteca ingusta sapata in stanca si cateva scari metalice ancorate in pereti inlesnesc coborarea celor 48 m cat masoara adancimea avenului. Pe fundul lui se pastreaza in tot timpul anului un strat gros de zapada. Aici se patrunde in Sala Mare printr-un impresionant portal masurand 24 m latime si 17 m inaltime.

Topografia Ghetarului de la Scarisoara este simpla, deoarece pestera reprezinta o incapere unica cu o dezvoltare totala de 700 m. In mijlocul acestei incaperi se afla un imens bloc de gheata, cu un volum de 80.000 m3 si care dainuie in pestera de peste 4.000 de ani. Fata superioara a blocului (3.000 m2) formeaza podeaua Salii Mari.

In partea dreapta acest planseu se frange intr-un tobogan abrupt de gheata, care da intr-o zona, denumita Biserica. Aici apar primele formatiuni stalagmitice de gheata. Aceasta este zona turistica, restul fiind rezervatie stiintifica, cu doua sectoare distincte.

In latura din dreapta intrarii se afla Rezervatia Mica, la care se ajunge coborand o verticala de 15 m in rimaia dintre stanca si gheata. In stanga se afla Rezervatia Mare, spre care se coboara o verticala de 20 m la baza careia galeria continua puternic descendenta.

Aceasta este Galeria Maxim Pop. In amandoua rezervatiile, langa ghetar reapar stalagmitele de gheata, dintre care unele au o existenta permanenta iar altele se topesc in cursul verii, dar se refac in forme asemanatoare in lunile de iarna.

Formatiuni de stalagmite in Pestera Scarisoara

Dincolo de aceste speleoteme inghetate, aspectul pesterii se schimba total, locul ghetii fiind luat de concretiuni de o mare diversitate si frumusete. Stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi…. Acestea abunda mai ales in Galeria Coman – o prelungire ingustata a Rezervatiei Mari – care coboara in panta accentuata pana la adancimea maxima a pesterii de 105 m, apropiindu-se in acelasi timp la numai cativa metri de cea de a doua perla a sistemului carstic Scarisoara – pestera Pojarul Politei. De fapt, intre cele doua cavitati a existat candva, inainte de inceputul formarii blocului de gheata, o comunicare naturala.

Ghetarul de la Scarisoara este important pentru stiinta in primul rand in complexul de fenomene care se datoresc prezentei ghetii si structurii generale a pesterii: morfogeneza si evolutia formatiunilor de gheata, stratificarea masivului de gheata etc. Avenul, prin flora sa variata, diferentiata pe nivele, ofera botanistilor un interesant si permanent teren de cercetare.

Fauna cavernicola este saraca, cel mai de seama reprezentant fiind Pholeuon proserpinae glaciale Jeann. In gheata pesterii s-a descoperit un schelet aproape intreg de Rupicapra.