Oraşul Cluj Napoca

Cluj-Napoca (până în 1974, iar apoi colocvial Cluj; în latină Claudiopolis, în maghiară Kolozsvár, în germană Klausenburg, în idiș, Cloizânburg, în poloneză, Kluż, în sârbă Kluž) este al doilea oraș ca mărime din România, municipiu de reședință al județului Cluj. În trecut a fost reședința Comitatului Cluj și una dintre capitalele istorice ale Transilvaniei.

Istorie

Articol principal: Istoria Clujului.

Fortul orașului roman
Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107-108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial. Fondată pe malul drept al râului Samus, Napoca era la început un simplu vicus. Ea devine așezare urbană (civitas) în timpul împăratului Hadrian, în anul 124 d.Hr., sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, atestat în inscripții. Ajunsă capitală a provinciei, Napoca este ridicată apoi la rangul de colonia, fiind denumită Colonia Aurelia Napoca, privilegiu acordat de Marcus Aurelius sau de Commodus. Orașul se bucura de ius Italicum, care prevedea diferite facilități fiscale pentru cetățenii săi. Există numeroase dovezi arheologice ale continuității romane la Napoca.[6] După retragerea administrației romane din Dacia, în anul 271 d.Hr., viața urbană odinioară înfloritoare avea să înceteze. În epoca medievală, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în anul 1167, sub denumirea Castrum Clus.

Mari grupuri de coloniști sași s-au așezat în cetatea Clujului în timpul regelui Ștefan al V-lea al Ungariei, după decimarea populației orașului în timpul atacurilor tătare. Cetatea Regală Castrum Clus a dobândit o organizare urbană până în secolul al XV-lea. Împăratul romano-german Sigismund de Luxemburg, devenit totodată rege al Ungariei, a acordat în anul 1405 Clujului dreptul de oraș liber. Treptat, Clujul a devenit un centru pentru producția și schimbul de mărfuri. Aproximativ 5 000 de oameni se îndeletniceau cu agricultura, munca în atelier, dar și cu distracțiile specifice orașului. Pe atunci populația era formată din sași, unguri și din români.

Matia Corvin, rege al Ungariei, născut la Cluj

Rolul meseriașilor în muncile orașului a crescut, dezvoltându-se mai multe bresle meșteșugărești. De acest lucru s-a îngrijit și Matia Corvin, rege al Ungariei între 1458 și 1490, născut aici. El a acordat o serie de 41 de privilegii localității sale natale, apărând-o în conflictele cu așezările din jur. În privința populației, a decis să acorde unor iobagi dreptul de a se stabili în oraș.

Cetatea Clujului și-a câștigat până în secolul al XV-lea recunoașterea europeană. Arhitectura specifică europeană, stilul gotic târziu se regăseau în Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, dar și în multe case particulare. Oamenii avuți studiau la școli renumite ale Vestului. Din cauza nivelului de trai ridicat, clujenii nu au participat la răscoala lui Gheorghe Doja din 1514. Dezvoltarea comercianților și a meșteșugarilor a implicat îngrădirea nobilimii și a clerului. Un cărturar sas, născut la Sibiu, Gáspár Heltai, a contribuit nu numai la formarea culturii, prin cărțile pe care le-a tipărit, dar și la modernizarea orașului, care avea să întrețină o tipografie, o baie publică, o fabrică de hârtie și una de bere. Dinastia Báthory a contribuit și ea la creșterea economică și demografică, aducând cetatea la un rang la care putea fi comparată doar cu Brașovul.

Baba Novac, un important ostaș al lui Mihai Viteazul, a fost judecat și ars de viu în oraș. Întemeietorul primei uniri a românilor, Mihai Vodă, a cinat pentru ultima dată la Cluj, după care a fost ucis din ordinul generalului Basta la 3 km sud de Turda.

Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei, a devenit protector al orașului și a ajutat la desăvârșirea acestuia ca o cetate importantă. După cucerirea Ungariei de către otomani și transformarea unei treimi a teritoriului ei în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. La sfârșitul secolului al XVII-lea, însă, intră sub dominație austriacă. După un acord silit semnat de Mihai Apafi I, cetatea Clujului a fost nevoită să găzduiască trupele ducelui de Lorena, asigurându-le un serviciu de 100 000 de florini. Cu toate acestea, ostașii au și jefuit orașul și au cerut sume suplimentare de la contribuabili.

Actuala stradă Iuliu Maniu. Construcția a demarat în secolul al XIX-lea, cu o arhitectură simetrică de o parte și de alta, caracteristică marilor orașe europene, după moda urbanistică haussmanniană
Cu o populație 10 660 de locuitori, cetatea se transformă în capitala Transilvaniei, lucru care duce la modernizarea acesteia, dar și la sporirea numărului locuitorilor români. Importantele mișcări revoluționare de la 1848 cuprind și Clujul. Deși un important centru revoluționar, avea un statut contradictoriu, datorită nobilimii. Doctrina a cuprins tineretul de la facultăți, academii și gimnazii, care s-au ocupat de popularizarea acesteia. Orașul va adăposti tratativele dintre Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac pentru unirea revoluției române cu cea maghiară. Înfrângerea revoluției ungare a dus la instaurarea regimului absolutist. Capitala a fost mutată la Sibiu, pentru a exista o influență austriacă mai mare asupra autorităților. Mai târziu, Clujul a devenit unul dintre cele șase districte militare transilvănene, administrând un teritoriu de 400 000 de locuitori. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost construită clădirea centrală a Universității „Francisc Iosif” din Cluj. La începutul secolului XX au fost construite sau reconstruite majoritatea clădirilor din centru. În această perioadă a fost ridicată clădirea Liceului Unitarian, Opera Română, Palatul de Justiție, Palatul Primăriei, Palatul de Finanțe etc.

În urma Ausgleich-ul (compromis) prin care a fost constituită Austro-Ungaria în 1867, Clujul și Transilvania au fost reintegrate în Regatul Ungariei. În această perioadă, orașul era al doilea ca mărime din regat, după Budapesta, și reședința comitatului Cluj.

După încheierea primului război mondial și înfăptuirea Marii Uniri, Transilvania a intrat în componența Regatului României. Municipiul Cluj a fost în continuare reședința județului Cluj (interbelic). În 1940, Clujul a revenit sub coroana maghiară prin Dictatul de la Viena. Forțele armate maghiare și germane care controlau orașul au fost respinse de trupele române și sovietice în octombrie 1944. Prin Tratatul de la Paris din 1947, Clujul a intrat din nou în componența României.

Clujul avea o populație de 16.763 locuitori evrei în 1941. După ocuparea Transilvaniei de către guvernul horthyst, în 1944, evreii au fost duși în mai multe ghetouri (inclusiv Ghetoul Iris din Cluj), unde au stat în condiții inumane, lipsiți de orice facilități. Lichidarea ghetoului a fost efectuată prin 6 deportări la Auschwitz în perioada mai-iunie 1944. În ciuda sancțiunilor dure instituite de administrația Horthy, mulți evrei au reușit să scape, trecând granița spre România, cu ajutorul țăranilor din satele învecinate [7]. De aici au reușit să părăsească Europa prin portul Constanța. Alți evrei originari din țări europene au fost ajutați să se salveze și să părăsească Europa de către un grup antinazist româno-evreiesc, sprijinit de politicieni din Cluj și București. Liderul acestei rețele a fost, în perioada 1943-1944, scriitorul Raoul Șorban, căruia i s-a decernat ulterior titlul Drept între popoare pentru eforturile sale.

După 1945 Clujul a intrat în perioada guvernării comuniste, până în decembrie 1989. În 1974 autoritățile comuniste au schimbat numele orașului în Cluj-Napoca. După revoluție, timp de 12 ani, primar a fost politicianul naționalist Gheorghe Funar, cunoscut printr-o serie de proiecte publice controversate. În iunie 2004 Gheorghe Funar a pierdut alegerile locale în favoarea lui Emil Boc (Partidul Democrat), care a detensionat în parte relațiile interetnice între comunitățile clujene.