EnglishFrenchGermanPolishRomanian

Cazare Sebes

Blaj

Blaj (în germană Blasendorf, în maghiară Balázsfalva) este un municipiu în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Blaj (reședința), Deleni-Obârșie, Flitești, Izvoarele, Petrisat, Tiur și Veza, și din satele Mănărade și Spătac. În 2002 avea o populație de 20.758 locuitori.

În Blaj își are sediul Arhiepiscopia de Făgăraș și Alba Iulia și întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma.

Blajul a fost în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea centrul cultural al românilor transilvăneni. Orașul a jucat un rol important în procesul de formare a limbii române moderne și a conștiinței naționale românești. Aici a apărut Biblia de la Blaj și tot aici a publicat Timotei Cipariu prima gramatică românească.

Catedrala Sfânta Treime a fost edificată între anii 1741 și 1749 în stil baroc, după planurile arhitecților vienezi de origine italiană Anton și Johann Martinelli. În această catedrală sunt înmormântați episcopul Inocențiu Micu-Klein și cardinalul Alexandru Todea.

Prima atestare documentară referitoare la Blaj datează din 1252, an în care contele Herbord a cumpărat domeniul „de la întâlnirea Târnavelor”, domeniu denumit în continuare „villa Herbordi”. În 1313, fiul lui Herbord, Blasius, a devenit stăpân al moșiei respective. Denumirea Blajului provine de la numele proprietarului, Blasius. De-a lungul timpului, Blajul a fost menționat în limba latină ca villa Blasii, iar mai apoi în traducere maghiară ca Balázsfalva (satul lui Blasiu), respectiv în germană Blasendorf, nume care a devenit în dialectul săsesc Bluesendref. În spiritul latinismului promovat de Școala Ardeleană numele Blajului a fost transcris în limba română ca Blasiu, respectiv Blaș. Ca semn al emancipării urbane, în secolul al XIX-lea a fost folosită în corespondență și forma Blaj-Oraș, simetric cu maghiarul Balázsfalva (Blașfalău, aidcă satul lui Balázs). Până la Unirea Transilvaniei cu România, Blajul a fost printre puținele orășele din Ardeal , alături de Năsăud, cu o populație majoritar românească.

La început secolului al XVII-lea populația localității era redusă, fiind alcătuită la 1650, anul primului recensământ, din membrii celor 20 de familii de rândași ai curții nobiliare. Intrat în posesiunea magnatului Apafi, Blajul a trecut, după moartea principelui Mihai Apafi al II-lea, în stăpânirea statului, care l-a cedat în 1738 Episcopiei Române Unite, devenind astfel reședința oficială a acesteia.

În vremea episcopatului lui Ioan Inocențiu Micu-Klein și a urmașului său, Petru Pavel Aaron, la Blaj au fost întemeiate importante instituții de învățământ, precum școlile Blajului, Biblioteca Arhidiecezană (cea mai mare bibliotecă românească din Transilvania), tipografia etc. La 19 mai 1737 Blajului i-a fost conferit statutul de oraș, fiind totodată centrul religios și cultural al românilor „uniți” și al Școlii Ardelene.

În anul 1754, prin eforturile episcopului Petru Pavel Aron, la Blaj și-a deschis porțile prima școală publică cu limba de predare română. Acest fapt l-a făcut pe Ion Heliade Rădulescu să spună „aici a răsărit soarele românilor”. O inscripție cu acest citat este montată pe clădirea în care a funcționat școala de obște. Mulți dintre cei mai de seamă cărturari români al secolelor XVIII – XIX din Transilvania, ca Samuil Micu, George Șincai, Petru Maior, Ion Budai-Deleanu, George Barițiu, Simion Bărnuțiu, etc., și-au făcut studiile la Blaj.

Ca centru ideologic al burgheziei românești din Transilvania, Blajul a avut un rol important în formarea conștiinței naționale a românilor. La Blaj au avut loc, în 1848, mai multe adunări ale românilor din Transilvania. La adunarea convocată de Avram Iancu și Alexandru Papiu-Ilarian la 30 aprilie 1848, au fost formulate ideile desființării iobăgiei și ale egalității în drepturi a populației române din Transilvania cu celelalte națiuni.

La 15-17 mai 1848, pe câmpul de lângă Blaj, care de atunci poartă numele de Câmpia Libertății, a avut loc Marea Adunare de la Blaj, la care au participat 30.000-40.000, majoritatea țărani. Adunarea a adoptat programul de revendicări cu caracter democratic: abolirea dijmei, a clăcii și a iobăgiei, desființarea breslelor și a vămilor, libertatea cuvântului și a tiparului, formarea gărzii naționale, școli de stat în limba română etc. Tot la această adunare s-a protestat împotriva „uniunii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria. Nerecunoașterea de către guvernul revoluționar ungar a egalității în drepturi a românilor cu celelalte popoare, nesatisfacerea revendicărilor lor sociale și votarea de către Dieta din Cluj a încorporării Transilvaniei la Ungaria au determinat dezbinarea forțelor revoluționare ale românilor și maghiarilor. Între 15 și 25 septembrie 1848 a avut loc la Blaj o nouă adunare a românilor din Transilvania, care a declarat că nu recunoaște încorporarea Transilvaniei la Ungaria și a însărcinat Comitetul permanent de la Sibiu să înarmeze satele. Neînțelegerea dintre conducătorii revoluției maghiare și cei ai forțelor revoluționare ale românilor transilvăneni a condus la un război civil, oprit doar prin intervenția rusă efectuată la cererea Vienei în 1849.

În 1868, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la Adunarea de la Blaj, a fost adoptat Pronunciamentul de la Blaj.

Personalități reprezentative ale Blajului interbelic au fost mitropolitul Vasile Suciu și scriitorul Alexandru Lupeanu Melin, director al Bibliotecii Centrale din Blaj între 1919-1927.

Interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma de către autoritățile comuniste în octombrie 1948 a însemnat o grea lovitură pentru Biserica Blajului, deoarece întreaga elită intelectuală concentrată în Blaj, și nu numai, a fost arestată și/sau dispersată. Academia Teologică Greco-Catolică a fost închisă, iar Biblioteca Centrală din Blaj a fost distrusă. O mare parte a cărților a fost aruncată în apele râului Târnava. Capelele institutelor de învățământ din Blaj au fost transformate în săli de sport. Bisericile au fost confiscate de stat și date spre folosință cultului ortodox. Corpul profesoral greco-catolic a fost împrăștiat prin închisorile comuniste sau cu domiciliu forțat prin locuri îndepărtate din țară. La recensământul din 1956 în Blaj au fost consemnați doar 8.711 de locuitori, fapt explicabil cauzat de deportările făcute de către regimul comunist.

S-ar putea să te intereseze și: Pensiuni Alba Iulia, Pensiuni Sebes, Pensiuni Cugir, Pensiuni Aiud, Pensiuni OraştiePensiuni Sibiu, Pensiuni Deva