Mănăstirea liniștii: Afteia

Afteia, de pe Valea Pianului, e mănăstirea care contează ca drum, ca peisaj, ca amplasare, ca oameni, ca tot ceea ce ne-am închipui că este, conform clișeului, „o mănăstire în munți”. De pildă, accesul spre mănăstire, pe șoseaua care urcă în pădure, e modul ideal de ajungere la un locaș sfânt. Drumul umbrit de arbori, răcoarea pădurii și așezarea mănăstirii pe vârf de deal – sunt detaliile care transformă drumul spre Afteia într-o călătorie, iar călătoria, într-o binecuvântare.

Drumul despre care vorbim o ia oblu prin codru, de-a lungul pârâului Ghenea care şerpuieşte printre stejari. Sunt 5 km de mers pe acest drum forestier, pe care îi puteți parcurge fie pe jos, fie cu maşina. Vă aşteaptă o îmbrăţişare umbroasă de copaci, de-a stânga şi de-a dreapta drumului; totul e domol şi răcoros, ca o mângâiere duhovnicească, iar când veți ajunge, în sfârşit, pe plaiurile dinspre mănăstire, părăsind pădurea la peste 600 m înălţime, veți vedea mănăstirea.

Afteia (sau Cioara, cum i se spune din bătrâni, aparţinând satului Mărgineni, comuna Săliştea) se află acolo de 600 ani. Despre istoria mănăstirii nu se cunosc, însă, lucruri precise. Trecutul său confuz a fost recompus din informații culese fie din înscrisuri pe cărți vechi de rugăciune, pe icoane și pe clopot, fie din istorisirile călugărilor. Cert e că mănăstirea dăinuie, în aceste locuri, de șase secole, fiind clădită în semn de mulțumire lui Dumnezeu pentru victoria creștinilor asupra turcilor din 1479. Distrusă, apoi, în 1788, pentru ca ulterior să fie reclădită în 1798, viața călugărească de la Afteia (denumită și mănăstirea Cioara) a cunoscut o lungă perioadă de întreruperi cicatrizante.

Urmele trecutului, însă, nu se mai văd, azi. Azi, Afteia contează exclusiv ca refugiu, ca leac și evadare din cotidian. Iar ceea ce se vede e un fel de încununare a eforturilor de a păstra nevătămat, în numele Domnului, acest colţ de rai. Şi într-adevăr, chiliile, paraclisul de lemn, biserica nouă – mai falnică şi încăpătoare decât cea veche –, te primesc cu drag. E linişte acolo şi se simte ca o plutire caldă în curtea mănăstirii, unde iarba tunsă şi potecile de piatră vă vor odihni, oricât de istoviți ați fi.

Nu uitați că şi la mănăstirea Afteia puteți înnopta oricând, în clădirea special construită pentru pelerini. E un semn de dragoste frăţească din partea monahilor şi trebuie preţuit ca atare. Cât despre orele de slujbă, nevoiți-vă să fiți acolo la toate orele de slujbă.

Autor: Florian-Rareș Tileagă