Scurta prezentare generala a sistemului defensiv dacic din Muntii Orastiei Ansamblul de asezari si fortificatii din Muntii Sureanu este cunoscut si sub numele de Cetatile Dacice din Muntii Orastiei.

Situate in sectorul central si vestic al masivului, majoritatea cetatilor sunt concentrate in bazinul raului Gradistei, afluent al Muresului. Aici gasim cetatile cu ziduri de piatra apartinand sistemului de fortificatii dacice de la Costesti-Cetatuie, Costesti-Blidaru, Luncani-Piatra Rosie, Sarmizegetusa Regia, Banita si Capalna.

Construite la poale sau pe crestele unor piscuri falnice, asezarile si fortificatiile dacice sunt la fel de uluitoare pentru vizitatorul intamplator ca si pentru expertul in arheologie, impresionand prin amplasamentul bine gandit, varietatea formelor si caracterul monumental.

Complexul de fortificatii dacice este unic in Europa sau chiar in lumea antica. Aceste monumente stau marturie a unei civilizatii infloritoare.
Dupa primul razboi daco-roman (101-102), prin prevederile tratatului de pace, Decebal a fost obligat sa-si demanteleze partial fortificatiile, inclusiv pe acelea ale capitalei, dar in anii 103-104 le-a refacut, pe unele chiar le-a completat cu elemente de fortificare. In timpul celui de-al doilea razboi daco-roman (105-106) si imediat dupa el, cu exceptia Sarmizegetusei, toate cetatile dacice au fost incendiate si distruse de romani.

La Sarmizegetusa a ramas o garnizoana romana, care mai intai a reaparat stricaciunile pricinuite zidului cetatii in timpul asediului ei si apoi a largit-o la dimensiunile actuale. Garnizoana era formata dintr-un detasament al Legiunii IV Flavia Felix si a ramas pe toata durata domniei lui Traian.

Aceste vestigii ale trecutului dovedesc existenta unei economii infloritoare bazate pe utilizarea pe scara larga a fierului si pe schimburi active cu regiuni apropiate sau mai indepartate, in special cu cetatile grecesti de la Pontul Euxin si cu Imperiul Roman.

Valoarea ansamblului siturilor arheologice din Muntii Sureanu a determinat includerea lor, in anul 1999, pe lista Patrimoniului Mondial Unesco, complexul de cetati dacice fiind realizari exceptionale, de mare anvergura ale civilizatiei dacice, unice in Europa.

Dealul Cetatuia, cu cetatea dacica care ii poarta numele, se prezinta ca un mamelon (altitudine 561 m), cu varful elipsoidal, partial amenajat, lung de 160 m si lat de 17 m spre sud si 25 m la nord, a carui fortificare s-a facut in mai multe etape.

Cetatea dacica Costesti – Cetatuie este una dintre cele 6 fortarete dace din Muntii Orastie care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO din Romania. Cetatea a fost construita in secolul I i.Hr. cu scop de protectie impotriva cuceririiromane. Se gaseste langa satul Costesti, comuna Orastioara de Sus din judetul Hunedoara.

Cetatuia Costesti este situata pe valea Apei Gradistei. Platoul superior al dealului unde este asezata cetatea are 561 m altitudine. Numele din vechime nu este cunoscut. Era o cetate puternica ce avea caracter defensiv, ea avea la baza o mare asezare civila si era resedinta obisnuita a regilor daci transilvaneni. Un alt rol al ei era acela de a apara drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia.

Primul sistem defensiv al cetatii era un val de pamant care inconjura platoul superior al dealului si terasele de sub el. Valul era larg la baza de 6-8 m si inalt in prezent de 2-2,5 m. In val erau infipti stalpi grosi de lemn care erau legati intre ei de o impletitura de nuiele care erau lipite cu pamant, toate acestea formau o palisada in spatele careia se adaposteau aparatorii. Cetatea nu avea sant de aparare. Valul de pamant nu se inchidea complet deoarece in dreptul portii capetele sale se petreceau unul peste altul formand o intrare ,,in cleste”, acest tip de intrare expunea flancurile atacatorilor.

Zidul nu inconjura complet dealul, el a fost construit doar in partile in care panta era lina deoarece accesul era mai usor. Zidul era inspirat de constructiile elenistice analoge iar tehnica de constructie a fost adaptata de daci la conditiile specifice ale Muntilor Orastiei. Acest tip de zid a fost botezat de specialisti murus Dacicus (zidul dacic).

Zidul avea cel putin 3-4 m inaltime, era gros de 3 metri, avea doua fete, una exterioara si una interioara, si era format din blocuri din calcar conchilic, blocurile erau taiate regulat (opus quadratum).

Aceste blocuri aveau dimensini variabile: 60-80 cm lungime, 40-60 cm inaltime si 30-40 cm grosime. Intre cele doua fete ale zidului se aseza o umplutura (emplecton) de pamant, pietre neprelucrate, etc.

Nu se folosea mortar la aceste tipuri de ziduri de acea pentru a nu se prabusi cele doua fete, constructorii daci au taiat in partea superioara a blocurilor jgheaburi care erau in forma de coada de randunica (mai largi spre exterior si mai inguste pe interior).

In jgheaburile a doua blocuri care erau asezate fata in fata era pusa o barna din lemn, care era lunga cat latimea zidului si avea capetele taiate la fel. Dupa ce erau asezate aceste barne era aruncata umplutura. Chiar daca barnele putrezeau pamantul era suficient de tasat pentru ca zidul sa nu se prabuseasca.

Pe coama zidului erau asezate trunchiuri groase de copac care erau despicate in lungime. Aceste trunchiuri erau inclinate spre exterior pentru ca apa de ploaie sa se scurga, si erau acoperite cu pamant batut pentru a nu putea fi incendiate.

Cetatea a fost distrusa in 106 de romani. Nu a mai fost niciodata reconstruita.