Trăieşte magia din Valea Sebeşului! 3×3 trasee cu personalitate

3 zile şi 3 nopţi a durat nunta. Peste 3 văi şi 3 munţi a trecut Făt-Frumos, ca să o salveze pe frumoasa fată de balaurul cu 3 capete, cu câte 3 ochi fiecare. 3 trasee cu 3 obiective fac turismul magic în Valea Sebeşului. Magia este peste tot în jurul nostru. Descoper-o pe cea din Valea Sebeşului! Aceasta a fost prima zonă din Alba pe care am vizitat-o.

Aici am făcut cunoştinţă cu 3 trasee magice:

Traseul lacurilor, Traseul vârfurilor şi Traseul strămoşilor.

Aici, am dat frâu liber spiritului să se joace.

Traseul lacurilor – Trăieşte magia unei minţi liniştite!

1.Lacul Oaşa îţi linişteşte gândurile numai când îl priveşti…

Lacul este obiectivul principal al întregii amenajări din cadrul Defileului Oașei. Începând cu anul 1980, a fost înființată centrala subterană Gâlceag, care exploatează tot potențialul de energie pe care îl deține lacul Oașa.

Barajul este traversat de cunoscuta arteră Transalpina, care face legătura între orașele Sebeș și Novaci.

Merită de reţinut: Lacul Oașa este cel mai mare dintre lacurile de acumulare, amenajate pe cursul râului Sebeș, situat la granița județelor Alba și Sibiu.

2.Lacul Tău – Bistra curge cu uşurinţă printre ramuri şi pământ, la fel cum soluţiile curg printre probleme şi îţi descreţesc fruntea…

Mergând mai departe, pe Transalpina, se întrevede lacul Tău-Bistra, care s-a format prin ridicarea Barajului Tău, chiar la confluența râurilor Sebeș și Bistra, în Cheile Tăului.

3.Lacul Obreja de Căpâlna ţine şoseaua în cursul lui. Unul este lichid, altul este solid. Cele două se susţin reciproc, în ciuda diferenţelor – creează o frumuseţe de drum pentru tine…

Transalpina se continuă cu Barajul Obreja de Căpâlna care valorifică energia creată de râul Sebeș.

Bonus! Ca să-ţi întăreşti puterile pentru următoarea călătorie magică, viaţa îţi pune la dispoziţie mâncare din belşug: kurtos, gogoşi, clătite şi ce mai vrei tu. 

Traseul vârfurilor – Trăieşte magia unei puteri nelimitate!

1.Vârful Şureanu (2059 m). Când priveşti atent un astfel de peisaj, simţi măreţia lumii. Şi începi să dobândeşti puteri nebănuite…

Într-un zâmbet, Radu îţi face semn cu steagul de pe vf. Şureanu: “Eşti măreţ!” strigă către tine.

2.Priveşte formele, culorile şi lumina naturii! Ele, toate, formează perfecţiunea divină. Iezerul Șureanu îţi trimite un zâmbet până pe vf. Şureanu.

„Lacul fără fund”, cum mai este numit Iezerul Șureanu, se află la poalele Munților Șureanu. Este considerat unul dintre cele mai deosebite lacuri glaciare din România, având o apă limpede, dominată de o nuanță verde-turcoaz.

Lacul Iezerul Şureanu.

– Haide! mă tot îndemna ea cu zâmbet larg.

– Vin! îi strig eu cu greutate.

– Ştiu, iubitule, ştiu. Gândurile te copleşesc. Vom sta pe pătură, vom hrăni peştişorii şi vom asculta natura. Iar toate grijile vor dispărea. Liniştea va reapărea.

O priveam cu uimire şi îndoială. Mă bucuram că era alături de mine să mă încurajeze în călătoria mea interioară. Totuşi, eram nesigur:

– Acum va fi aşa, linişte cum zici, dar apoi va fi la fel ca înainte.

 – Nu-i nimic. Te poţi întoarce aici ori de câte ori vrei, ca să-ţi refaci puterile.

Era atât de sigură, încât am ales să o cred.

(scurtă poveste inspirată de lac)

Lacul Iezerul Şureanu.

3. Care este cel mai înalt vârf din Munţii Şureanu?

Vârful lui Pătru (2130 m)!

Priveliştea de pe Vârful lui Pătru cuprinde Lacul Oașa, poienițe și alte culmi zvelte, cum sunt Clăbucet sau Aușel.

Ce funcţionează în imaginea asta, ştii? Diversitatea.

Recent, alături de Vârful lui Pătru, un domeniu de schi s-a dezvoltat și atrage în număr mare iubitori ai sporturilor de iarnă.

Merită de reţinut: Amplasați la granița dintre trei județe, Munții Șureanu aparțin lanțului muntos al Carpaților Meridionali, atingând altitudinile maxime de 2059 m pe Vârful Şureanu şi 2130 m pe Vârful lui Pătru.

Traseul strămoşilor – Trăieşte magia unei conştiinţe treze!

1.Cetatea Cugir-Singidava își rezervă dreptul de a fi una dintre cele mai vechi din interiorul munților Carpați ai țării noastre.

Când te plimbi pe dealurile acestea, încărcate de amintiri, începi să auzi şoaptele purtate de vânt: “Taci şi ascultă…”

Singidava este o cetate dacică care se află situată pe culoarul Mureșului, în orașul Cugir. În anul 1868, aici au fost descoperite monede dacice de argint ce fac parte dintr-un mare tezaur.

Marea așezare dacică a beneficiat de un zid de piatră și două valuri de pământ care arată și latura militară a cetății din Cugir.

2.Cetatea de la Căpâlna face parte din patrimoniul UNESCO și se află sub egida Organizației Națiunilor Unite.

În satul Căpâlna, comuna Săsciori, chiar în apropiere de Sebeș, se află cetatea dacică de la Căpâlna. Aceasta a fost una dintre fortificațiile care apărau cetatea Sarmizegetusa.

Privelişte de la cetatea dacică Căpâlna.

Obiectele care au fost descoperite în zona cetății pot fi văzute la Muzeul din Sebeș și la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia.

Acum se mai pot observa în această zona doar zidurile impunătoare din vremurile dacilor și ruinele unui turn.

3. Tăblițele de la Tărtăria

Se preconizează că Tăbliţele de la Tărtăria ar fi primul mesaj scris al omenirii. Nu este confirmată pe deplin această ipoteză.

Vântul bătea cu putere în acea zi. Conştiinţa tremura în faţa strămoşilor.

În anul 1961, cercetătorul Nicolae Vlassa a descoperit pe șantierul arheologic trei obiecte străvechi din lut, în localitatea Tărtăria. Alături de aceste tăblițe au mai fost găsite încă 26 de figurine de lut, o brățară confecționată din scoici și câteva oase umane, prin intermediul cărora s-a putut stabili vârsta acestor obiecte: aproape 7000 de ani.

Poftă de viaţă şi de călătorii să ai,

Echipa Zig Zag prin România! 

Redactare: Laura Chihaia

Foto: Elena Acăprăriţei

şi Oancia Iulian